13 noiembrie 2010

Universitatea POLITEHNICA din Timișoara la aniversarea a 90 ani de existență

Cuvânt rostit ca reprezentant  al absolvenților Universității POLITEHNICA din Timișoara la aniversare
  














Onorată asistență,
Îmi exprim imensa bucurie de a putea fi prezent la sărbătorirea a 90 ani de existență a iubitei noastre Politehnici din Timișoara.













Pot spune cu mândrie că Politehnica din Timișoara este pentru mine mai mult  decât o simplă universitate pe care am absolvit-o. I-am pășit pragul în 1957, înainte de a împlini 17 ani, ca student al Facultății de Electrotehnică. Erau ani grei, de privațiuni de tot felul, gândiți-vă ca am venit la Timișoara la un an după evenimentele din 1956.
Am constatat imediat că intru într-un mediu care promova valoarea înainte de orice. Chiar din primul an de studenție am avut posibilitatea de a reprezenta cu cinste Politehnica timișoreană la concursurile naționale de matematici pentru studenți din 1958 și 1959 ocupând locul 1. Amintesc acest fapt deoarece atunci, aici, s-a trezit în mine dorința de autoperfecționare care nu m-a părăsit toată viața.













Profesorii facultății, dintre care cu emoție îi amintesc pe legendarii Plauțius Andronescu al cărui asistent am avut privilegiul să fiu ulterior, Emanoil Arghiriade, Toma Dordea, Alexandru Rogojan, alături de mulți alții dintr-un lung șir de cadre didactice care au făurit prestigiul Politehnicii și al facultății, ne-au transmis nu numai cunoștințe valoroase, dar mi-au însuflat atit mie cit și colegilor mei convingerea că numai prin muncă și perseverență poți reuși în viață. La alte facultăți predau profesori care erau , de asemenea, legende ale Politehnicii. Amintesc numai de Cornel Micloși, care mi-a și fost președinte al comisiei de licență sau Koloman Bakony, devenit și erou iubit de studenți pentru umorul său inegalabil.
Devenind în 1962 președinte al Uniunii Asociațiilor Studenților din Politehnică am avut ocazia să colaborez cu rectori ai Politehnicii, profesorii Constantin Avram și apoi Ioan Anton, personalități de prestigiu ale învățământului universitar românesc, de la care am învățat să fac primii pași în management. Adresez un omagiu academicianului Ioan Anton, care, cunoscându-mi activitatea, m-a recomandat în anul 1969 ca director științific al Institutului Național de Calculatoare Electronice, - o ocazie extraordinară pentru mine de a participa la noua revoluție digitală în România și în lume. Mi-am dorit întotdeauna ca prin activitatea mea să nu-l fi dezamăgit.













Politehnica din Timișoara este pentru mine indisolubil legată de calculatoarele MECIPT.  Centrul MECIPT a fost fără îndoială o demonstrație  a spiritului inovator care a caracterizat Politehnica timișoreană. Anul viitor vom aniversa 50 ani de la punerea în funcțiune a MECIPT-1, calculator din prima generație, cu tuburi electronice, primul din mediul universitar în România și al doilea din țară după CIFA-1. Am participat la construcția MECIPT-1, apoi MECIPT-2, am stabilit tema de proiectare MECIPT-3. Apoi a început edificarea unei industrii naționale de tehnică de calcul și drumurile mele au început o altă traiectorie, dar MECIPT rămâne un simbol, un început de drum, o școală care face cinste Politehnicii noastre.













Personal, de câte ori trec prin nordul Bucureștilor și văd cupola Romexpo, îmi amintesc de calculele pe care le-am făcut cu MECIPT-1 în vara anului 1963, proiectul cupolei refăcute după un accident fiind al Catedrei de construcții metalice din IPT sub conducerea profesorului Dan Mateescu.













 Tot o premieră caracterizând spiritul mereu inovator al Politehnicii, a fost și crearea primei specializări din România de calculatoare electronice la Facultatea de Electrotehnică. Este indiscutabil meritul profesorului Alexandru Rogojan care a luptat pentru crearea specializării și apoi a secției de calculatoare electronice. Echipa MECIPT s-a alăturat entuziastă, inclusiv cu lucrări de laborator la MECIPT-1 și am avut satisfacția să vedem în 1966 primii absolvenți din România pe diploma cărora este scrisă specializarea calculatoare electronice.














De numele Politehnicii din Timișoara este astfel legată declanșarea revoluției digitale în România, atât prin MECIPT și prin Catedra de calculatoare, cât și prin Filiala Institutului de Tehnică de Calcul creată pe structura MECIPT și care a generat industria de profil din Timișoara, industrie simbolizată acum după investiții succesive de Alcatel. Industrie la care Politehnica a adus în continuare contribuții cu importante conotații naționale.
La dezvoltarea acestei industrii naționale și-au adus contribuția numeroși ingineri absolvenți ai Politehnicii timișorene. Politehnica în sine, prin facultăți și secții de profil, a continuat să fie un pol de cercetare-dezvoltare cu rezonanță națională și internațională.













Profesia și responsabilitățile profesionale m-au purtat pe multe meridiane. Peste tot am constat recunoașterea de care se bucură Politehnica din Timișoara, înaltul nivel de pregătire al absolvenților ei.













O primă recunoaștere pentru mine a fost în 1966 când faimoasa Cambridge University din Anglia la care am fost înscris la un program pre-doctoral mi-a comunicat că îmi recunoaște studiile universitare de la Institutul Politehnic Timișoara! Și astfel de recunoașterii, poate mai puțin formale ca aceasta, au fost nenumărate.













Sunt mândru, de aceea, că mă număr printre inginerii și doctorii acestei prestigioase universități și adresez Politehnicii urarea de viață lungă și succes, iar cadrelor didactice și studenților felicitări și succes în a menține cit mai sus nivelul acestei prestigioase instituții.
La Mulți Ani Politehnica și să ne vedem sănătoși la centenar!

Prof. dr. ing. Vasile Baltac
11 noiembrie 2010


25 octombrie 2010

CEPIS President Speech at the ECDL Forum 2010

Dear colleagues,
It is my pleasure to address you this morning, and with a certain pride, that I, as CEPIS President, come to these annual ECDL Foundation Forums. Such a large and international gathering is a striking demonstration of the reach of ECDL and ICDL.   
CEPIS, as most of you in Europe know, represents the national informatics societies, who with the help of European Union funding, created ECDL as a means to raise digital literacy levels in Europe. This was back in 1995.
Now, almost 15 years later, ECDL and ICDL have grown exponentially in their success and with the support of ECDL Foundation much has been achieved, not just in Europe but around the world.  At a time of economic upheaval, the role of ICT in empowering people is more crucial than ever before as its potential can provide greater benefits when these benefits are most needed.  However, with budget cuts and instability around the world, the risk of exclusion, the risk of skills falling down the list of priorities, and the risk of training and certification being perceived as removable budget lines in industry and government alike, are also great.
Nonetheless, I believe that ECDL Licensees also have a great opportunity at this time.  The European Commission’s Digital Agenda for Europe, which you heard about yesterday from Damien, represents Europe’s plan for the next decade.  It replaces i2010, the previous policy framework that encompassed the benefits of ICT for social and economic life.  The Digital Agenda for Europe is the strategy that the European Commission and Member State governments will adhere to for the next decade. It is based on seven action areas: the most important of which is for us the one called ‘enhancing digital literacy; skills and inclusion’.
Through this action line in the digital agenda there are two key chances that represent for ECDL an un-missable occasion to position ourselves as the champions of this agenda.
It is important to know that the Digital Agenda gives us the chance to take action, and to make impact in ensure that this agenda is a success. It clearly defines two areas of action, that for us represent the two main and most important opportunities. I will tell you now what I believe these opportunities to be and how you can and should pursue them.
The first of these two key opportunities relates to the development of a long term digital literacy policy. This is a framework within which you can advocate to your national governments for such a policy to  involve ECDL, or indeed be based upon ECDL. You are the experts on digital literacy and skills in your national environments, offering your expertise to your government in the development of this plan would be a valuable asset.  This is the first opportunity that I think about.
The second key opportunity relates to funding.  The digital agenda provides a channel through which you can help your governments to choose digital literacy and certification as priorities for future funding.  This can take place through the European Social Fund for the next programme cycle.  Sustainable funding is often a challenge in our business.  The digital agenda provides us with a means of overcoming this challenge.  This is the second opportunity that you have.
We make ask us rhetorically why e-Skills became a challenge for the modern society. We all know that new skills are needed, from ICT practitioner skills to ICT user or eBusiness skills. In 60 years since 1950 I made some calculations that the world population has increased 2.6 times, the number of ICT practitioners       4,000 times and of ICT users 400,000 times!
In fact, the result is that the demand for ICT User Skills doubles every 2 ½ years as the intervals between successive radical breakthroughs in computer science decrease exponentially. We have to be prepared for this challenge!
Applications appear at a much reduced accelerated speed compared to technology advances and even more implementation is delayed by need of skills. That is a solid base for promoting eInclusion and fighting digital divide.
Digital Competences are therefore in great demand. ICT User Skills Gap is directly related to eInclusion objectives. Europe faces Shortages and more all types of ICT skills are demanded. The gap is estimated by EC at 700,000 by 2015.
The fact is that in 2010 we are still facing the first Digital Divide and a 2nd Digital Divide is developing directly related to broadband divide and other factors as well.
ECDL is an outstanding example of best practice and we have to make the next steps from Digital Literacy to Digital Competence!
Going back to Europe’s Digital Agenda, it can serve to help position ECDL and indeed to an extent ICDL, as the leading certification standard for the next decade. 
It is has an important potential for us, it can provide a sustainable source of funding for national programmes. Through this agenda, you can, embed ECDL into your governments’ national plans. You can position your organisation as the authority for digital literacy in your country.  These are real opportunities that are available to you.  The potential benefits must be seized and can only be seized through strategic, consistent, deliverable plans of action toward these goals in both advocacy and PR. These are important opportunities, the like of which we have not seen in the past and are unlikely to see again in the future.  At least not for another decade.
I compliment ECDL Foundation, Jim and Damien on the open letter to President of the European Commission, Jose Manuel Barroso and to other high-profile political actors.  ECDL Foundation has committed to ambitious yet achievable targets, and it is only through you, the Licensee network,  that these targets can be reached.  Publicly declaring these targets this will benefit the profile of ECDL; but replication through a public relations campaign serves to show your national commitment to making the digital agenda a success and will have a similarly positive impact for your organisation.  I encourage you therefore to follow suit with high profile pledges to your national-level media, government and other actors. And I encourage you then to deliver on the targets that you state – in particular through the two actions I have already mentioned – by working with governments to develop their digital literacy policy and by ensuring that digital literacy is a national priority for European Social funds in your country.
Where the potential gain of the digital agenda is great, as is the risk. The risk in this case, might lie in our inertia, in our lack of response to the opportunities that we have right now. We must ensure therefore that we mitigate against this risk.  The opportunities are there, now more than ever, but action is needed from each and every one of you.  On behalf of CEPIS - the organisation that has been at the very inception of ECDL - I urge you, to take firm grasp of these opportunities and to ensure that ECDL and ICDL are firmly aligned in public support of this agenda and play visible role in the digital recovery of the global economy.
In conclusion, I reaffirm our belief that eSkills are a Challenge of the Beginning of the 21st Century. They are needed for Building a Competitive and eInclusive Europe and World! And again I would like to urge each and every one of you to take advantage of the opportunities that the Digital Agenda provide.
For further contact please visit www.cepis.org
Thank you!

Dr. Vasile Baltac
22 October 2010


1 septembrie 2010

Prețul (in)competenței digitale II


eRomania şi ghişeele de plată a taxelor aferente veniturilor din drepturi de autor                        

Se spune că una dintre admirabilele calități ale omului este uitarea. Dacă nu am uita am fi striviți sub uriașa cantitate de informație. Uitarea în contextul lumii digitale merită un eseu şi chiar s-au scris şi cărţi despre necesitatea de a uita. Mai bine zis de a şterge, desigur cu discernământ, din informaţia pe care o primim sau generăm.
Metodele de căutare şi arhivare de ultimă generaţie simplifică procesul şi atât timp cât ne-am asigurat că avem spaţiu de stocare şi instrumente de căutare potrivite putem să nu mai ştergem chiar aşa de mult din informaţia primită.
La nivel individual necesitatea uitării (ştergerii) este se pare deci o problemă cu soluţii convenabile. Mai grav la nivel individual este problema informaţiei publice despre o persoană, informație stocată de alţii şi în afara posibilităţilor de ştergere de către persoanai respectivă. Un exemplu banal: mulţi tineri azi entuziasmaţi de fenomenului blogurilor postează pe ele texte, fotografii, fimuleţe de care peste 10-15 ani să zicem se vor dezice. Nu este anormal. Se spunea pe vremuri în Anglia că majoritatea studenților de la Cambridge şi Oxford au păreri de stânga şi la maturitate majoritatea aceloraşi foşti studenţi au convingeri de dreapta. Explicabil, prin cariera pe care le-o oferă absolvirea acestor prestigioase și elitiste universități. Doar, că informaţia despre persoanele respective este reţinută şi o căutare chiar şi peste ani şi ani oferă unui potenţial angajator informaţii precise, dar nerelevante , utilizate eronat dacă angajatorul este incompetent. Şi lista exemplelor poate continua...

Mă voi referi însă la alt aspect. Uitarea la nivel individual este acceptabilă, la nivel de instituții este condamnabilă. În urmă cu 10 ani, confruntat cu cozile formate la ghișeele administrației locale înaintea datei limită de plată de 15 martie, primul ministru al acelor timpuri a emis o ordonanţă inteligentă: toate primăriile din oraşe să permită cetăţenilor plata taxelor şi impozitelor prin mijloace electronice, inclusiv Internet. Măsura a prins greu. Au ieşit la suprafaţă multe probleme: lipsa infrastructurii Internet şi bancare, lipsa de educaţie digitală sau de încredere a cetăţenilor, etc. Dar acţiunea a fost bună şi multe deficiențe iniţiale au fost corectate tocmai prin existență unor astfel de aplicații.

Am fost poate nu surprins, dar mâhnit de ignorarea completă a acelei experienţe de către actualul guvern, care decis intempestiv plata unor taxe suplimentare aferente drepturilor de autor. Nu comentez corectitudinea măsurii, chiar cred că are o anumită logică.

Aplicarea ei şi unele declaraţii ulterioare pot fi date exemple clasice de curs de incompetenţă. În primul rând incompetență managerială. Nu înteleg de ce era necesar să se depună individual şi lunar declaraţii cu prezentare personală la ghişee. Urăsc ghişeul, coada la el, aplecatul cu 45 grade, că deh.. tu eşti în picioare, funcţionarul stă jos, privirea gogoliană (suflete moarte) a acestuia. Era infinit mai simplu de reţinut la sursă taxele respective, aşa cum se face cu salariile. Se muta deranjul de la miile de oameni plătiţi ca drept de autor la angajatori, care rezolvau problema plăţilor pentru toată instituţia, cu aceiaşi oameni cu care o fac acum cu personalul curent. Nu înțeleg de ce s-au anunţat amenzi mari şi au speriat pe cei care oricum plătesc, marii evazionişti nefiind speriaţi de ele.

Incompetenţă în al doilea rând de management în era digitală. Miniştrii anului 2010 ar trebui să ştie că unui cetăţean al Uniunii Europene trebuie să îi ofere în primul rând posibilitatea de a plăti o taxă sau impozit prin Internet. După ce au fost văzute cozile de la ghişee am aflat cu toţii că până în 25 septembrie şi apoi mai nuanţat până la sfârşitul anului eRomania va rezolva definitiv problema. Astfel de termene ignoră realităţile dure ale dezvoltării şi implementării de aplicaţii IT la scară macro.

Una dintre întrebările de examen pe care le pun studenţilor se referă la etapele prin care trece o aplicaţie semnificativă de IT şi care sunt definirea specificațiilor, proiectarea, codificarea, tesul alfa, testul beta, instruirea utilizatorului şi organizarea suportului tehnic.

Toate fazele, mai ales primele și ultimele îl implică puternic şi pe utilizatorul aplicaţiei, care este alt minister decât cel care s-a angajat cu termenele. Instruirea beneficiarului ar putea crea probleme suplimentare, mai ales fiind arhi-cunoscută tendința de superficialitate în actualizarea bazelor de date care se manifestă în administraţia publică. Îmi amintesc de reacția unui experimentat bancher la entuziasmul meu de a fi plătit printre primii un impozit pe Internet. Mi-a zis că risc să primesc penalizare pentru că nu am plătit. Şi cam aşa a fost .... Funcţionarul de "suburbie" nu fusese instruit cu tehnica de actualizare a plăţilor făcute prin Internet.

O aplicaţie de acest gen lansată prematur fără teste şi instruire suficiente va compromite nu numai persoana respectivă şi ministerele implicate, dar şi ideea de IT şi eGovernment.

Părerea mea este că ar fi bine ca mai întâi să avem aplicaţia funcţională şi testată suficient şi apoi să facem pariuri pe ea.

Și un amănunt, pentru a nu crea confuzii la nivel de administrație fiscală: această postare este pro bono!!!



28 august 2010

Prețul (in)competenței digitale (I)
Plicul ANAF




 Am văzut recent un plic primit prin poștă de o firmă.  Impresionant, cu o fereastră neagră care parcă prevestea ceva sumbru. Expeditor ANAF prin Unitatea de Imprimare Rapidă – DGFP Vâlcea. În interior o decizie de imputare a unor întârzieri la plata taxelor. Deci ceva neplăcut cu adevărat.




Am tot studiat plicul și hârtia cu decizia din interiorul lui în încercarea de a evalua cât a costat emiterea și expedierea lor. Hârtia este de bună calitate, nu pare a fi reciclată. Fereastra neagră este din plastic pentru o protecție suplimentară a numărului de dosar fiscal pe care îl acoperă. Datele variabile din decizie sunt printate, deci a existat și un astfel de cost de printare individualizată. Ele au rezultat dintr-o bază de date. Încă un cost, acela de găsire a contravenienților și trimitere a datelor despre ei la Unitatea de Printare Rapidă. Aflăm deci că există și așa ceva în MFP, cel mai probabil pentru reducere de costuri. Poșta Română a făcut  și ea reduceri, pe plic se menționează un contract cu Oficiul Râureni.
În lipsa de date primare mi-a fost greu să evaluez cât a costat operația. Cu siguranță însă mai mult de 4 lei (!) cât era suma imputată. Din media aflu că au existat și cazuri de imputare a 2 lei (!).
Povestea mi-a amintit de o carte cunoscută de programare a calculatoarelor de prin anii 1970 în care se prezenta cazul unui cetățean american care a primit o factură de la societatea sa de distribuție energie electrică în valoare de 0(zero) dolari. A zâmbit și a ignorat-o. După încă o somație a fost înștiințat că datorită faptului că nu a plătit factura în valoare de 0 (zero) dolari va fi deconectat (!). Exemplul era dat pentru a atrage atenția programatorilor că există cazul particular zero și nu trebuie ignorat.
După 40 ani, iată că analiștii ANAF au ignorat o regulă elementară. Probabil că decizii de imputare cu 0 (zero) lei nu au trimis, dar cele cu sume mai mici de costul emiterii somației puteau fi oprite. Aflăm dintr-un comunicat că nu se mai trimit cele sub 10 lei. Probabil acesta este costul individual al emiterii unei decizii. Să mai adăugăm că multe astfel de decizii sunt greșite. Firmele au plătit la timp sau cu întârzieri mult mai mici, dar bazele de date nu au fost actualizate corect. Deplasări, justificări, alte hârtii…
O amnistie fiscală generalizată pentru sume sub 10 lei și aducerea la zi a bazelor de date ANAF, ar fi fost cu siguranță mult mai puțin costisitoare pentru statul român.
Vorbind despre (in)competențele digitale ne referim cel mai des la utilizator. Cazul de mai sus ca și altele la care mă voi referi în viitor ne arată că sunt încă mulți pași de făcut și la nivelul celor care administrează aplicații IT și mai ales în managementul administrației publice.



13 aprilie 2010

eRomania

Sunt uimit de reacțiile stârnite de proiectul eRomania. Presa speculează că va fi folosit pentru spionarea cetăţenilor, că se cheltuie bani prea mulți,unii profesioniști cârtesc pe diverse liste sau bloguri, de asemenea, că sunt bani prea mulţi alocaţi.
Pe acest blog mi-am exprimat nu demult părerea că suntem în fundul unei prăpastii digitale așa de mari ca ţară europeană (vezi mai jos postarea despre Digital Divide) încât mi se pare că 500 milioane de euro, şi aceştia incerţi, sunt prea puţini bani alocaţi pentru recuperarea decalajului faţă de media europeană. Am autoturism şi vreau autostrăzi, dar să nu uităm că o Românie digitală cu adevărat ne va scuti de multe călătorii fizice prin tranzacții virtualizate.
Estimez că România trebuie să investească nu 500 milioane, ci multe miliarde de euro pentru a ajunge ca românul obișnuit să facă mai mult decât să caute pe web știri, să trimită mailuri și acelea fără subiect sau să descarce muzică și filme, dacă se poate fără bani.
Mi se pare corect să discutăm abordarea eRomania, dar sub aspectul priorităților și a eficienței dezvoltării și implementării aplicațiilor eGovernment.  Şi să nu uităm instruirea. Putem dezvolta aplicații minunate care chiar să şi meargă, dar dacă oamenii nu vor știi să le folosească vor fi bani risipiți. Ne paște decalajul digital din a doua generație, dar de spre aceasta am scris deja în articolul Education and the Second Generation Digital Divide



Despre Internet la Money Channel

Market Briefing - 08.12.2009

12 martie 2010

"Codex macelarius" - prima conspiraţie mondială

Primesc:

O primă conspiraţie la scară planetară a început încă în primele faze ale dezvoltării sociale, când adepţii unei noi ordini mondiale i-au învăţat pe oamenii primitivi sa prăjească la foc carnea şi să o mănânce astfel în loc să se rezume la fructe şi ierburi, adică să rămână vegetarieni.

"Adepţii noii ordini " numiţi mai târziu şi "bubuli" mâncau ei cele mai bune bucăţi, în timp ce "plebea" rămânea cu bucăţile crude ceea ce le-a şi produs primele forme de gastrită şi ulcer.

Conspiratorii le vindeau "cărbune" numit de ei "medicinal" şi se îmbogăţeau vizibil pe seama prostimii. Unii dintre proşti, mai înclinaţi spre cercetare, au făcut studii şi au ajuns la concluzia că ar fi mai bine să rămână vegetarieni. Reprezentanţii producătorilor de cărbune "medicinal" i-au ameninţat însă cu moartea şi consumul de grătare a crescut vertiginos şi odată cu el şi profiturile acestei industrii farmaceutice incipiente.

Primii şefi de trib au instaurat apoi un "Codex macellarius" prin care se interzicea consumul de carne bine rumenita şi care nu conducea la consum de medicamente ...

:-)





10 martie 2010

Dumnezeu, ştiinţă, dualism

Am primit prin e-mail nu demult un text despre "Dumnezeu vs. ştiinţă". Nu intenționam să-l trimit mai departe mai ales că se termina cu "Dacă ai citit pană aici și zâmbești când ai terminat, trimite mai departe prietenilor si familiei."

L-am citit şi la prima vedere mie povestea mi s-a părut ca fiind un sofism. Mai ales că și credința și lipsa ei reprezintă în fond tot un exemplu de dualitate.
Iar pe dualitate (0;1) se bazează lumea digitală căruia îi sunt dedicat.
Am cerut însă părerea despre istorisire unui prieten (Cristi I.)care are preocupări profesionale de filosofie. Comentariul lui este deosebit de interesant și îl reproduc mai jos, după textul primit inițial.

Las cititorului plăcerea de a le compara și eventual comenta.

Dumnezeu vs. știința

Într-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor ține cursul de filozofie...
- Să vă explic care e conflictul intre știința și religie...
Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii săi studenți sa se ridice în picioare
- Ești creștin, nu-i așa, fiule?
- Da, dle, spune studentul
- Deci crezi în Dumnezeu?
- Cu siguranța
- Dumnezeu e bun?
- Desigur, Dumnezeu e bun.
- E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa facă orice?
- Da
- Tu ești bun sau rău?
- Biblia spune ca sunt rău.
Profesorul zâmbește cunoscător. Aha! Biblia! Se gândește puțin. Uite o problema pt. tine.
- Sa zicem ca exista aici o persoana bolnavă și tu o poți vindeca. Poți face asta. Ai vrea sa îl ajuți? Ai încerca?
- Da, dle. As încerca.
- Deci ești bun.
- N-as spune asta.
- Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuți o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu...
Studentul nu răspunde, așa ca profesorul continua.
- El nu ajuta, nu-i așa? Fratele meu era creștin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poți răspunde la asta?
Studentul tace.
- Nu poți răspunde, nu-i așa? El ia o înghițitura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.
- Hai sa o luam de la capăt, tinere. Dumnezeu e bun?
- Pai..., da, spune studentul
- Satana e bun?
Studentul nu ezita la aceasta întrebare
- "Nu"
- De unde vine Satana?
Studentul ezita.
- De la Dumnezeu.
- Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i așa? Zi-mi, fiule, exista rău pe lume?
- Da, dle.
- Raul e peste tot, nu-i așa?Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
- Da
- Deci cine a creat răul?
Profesorul a continuat.
- Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si răul. Din moment ce răul exista si conform principiului ca ceea ce facem definește ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rău.
Din nou, studentul nu răspunde.
- Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Urâțenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?
Studentul se foiește jenat.
- Da
- Deci cine le-a creat?
Studentul iarăși nu răspunde, așa ca profesorul repeta întrebarea.
- Cine le-a creat?
Niciun răspuns. Deodată, profesorul începe sa se plimbe in fata clasei. Studenții sunt uimiți. Spune-mi, continua el adresându-se altui student..
- Crezi in Isus Cristos, fiule?
Vocea studentului îl trădează si cedează nervos.
- Da, dle profesor, cred.
Bătrânul se oprește din mărşăluit.
- Știința spune ca ai 5 simțuri pe care le folosești pt. a identifica si observa lumea din jurul tău. L-ai văzut vreodată pe Isus?
- Nu, dle. Nu L-am văzut.
- Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodată pe Isus al tău?
- Nu, dle, nu l-am auzit.
- L-ai simțit vreodată pe Isus al tău, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodată o experiența senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?
- Nu, dle, mă tem ca nu.
- Si totuși crezi in el?
- Da.
- Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, știința spune ca Dumnezeul tău nu exista. Ce spui de asta, fiule?
- Nimic, răspunde studentul. Eu am doar credința mea.
- Da, credința, repeta profesorul. Asta e problema pe care știința o are cu Dumnezeu. Nu exista nici dovada, ci doar credința.
Studentul rămâne tăcut pt. o clipa, înainte de a pune si el o întrebare.
- Dle profesor, exista căldura?
- Da
- Si exista frig?
- Da, fiule, exista si frig.
- Nu, dle, nu exista.
Profesorul își întoarce fata către student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tăcuta. Studentul începe sa explice.
- Poate exista multa căldura, mai multa căldura, super-căldura, mega-căldura, căldura nelimitata, căldurica sau deloc căldura, dar nu avem nimic numit "frig". Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu înseamnă căldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig - daca ar exista, am avea temperaturi mai scăzute decât minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si căldura e cea care face ca un corp sau material sa aibă sau sa transmită energie. Zero absolut (-458 F) înseamnă absenta totala a căldurii. Vedeți, dle, frigul e doar un cuvânt pe care îl folosim pentru a descrie absenta căldurii. Nu putem măsura frigul. Căldura poate fi măsurată în unități termice, deoarece căldura este energie. Frigul nu e opusul căldurii, dle, ci doar absenta ei.
Clasa e învăluita in tăcere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.
- Dar întunericul, profesore? Exista întunericul?
- Da, răspunde profesorul fără ezitare. Ce e noaptea daca nu întuneric?
- Din nou răspuns greșit, dle. Întunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scăzuta, lumina normala, lumina strălucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numește întuneric, nu-i așa? Acesta este sensul pe care îl atribuim acestui cuvânt. In realitate, întunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca întunericul sa fie si mai întunecat, nu-i așa?
Profesorul începe sa-i zâmbească studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.
- Ce vrei sa demonstrezi, tinere?
- Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs. filosofice sunt greșite de la bun început si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea greșita.
De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.
- Greșite? Poți explica in ce fel?
- Lucrați cu premisa dualității, explica studentul... Susțineți ca exista viața si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rău. Considerați conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem măsura. Dle, știința nu poate explica nici măcar ce este acela un Gand. Folosește electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a văzut sau nu a interes pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vieții înseamnă sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substanțial. Moartea nu e opusul vieții, ci doar absenta ei. Acum spuneți-mi, dle profesor, le predați studenților teoria ca ei au evoluat din maimuța?
- Daca te referi la procesul evoluției naturale, tinere, da, evident ca da.
- Ați observat vreodată evoluția cu propriii ochi, dle?
Profesorul începe sa dea din cap, încă zâmbind, când îşi da seama încotro se îndreaptă argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevăr.
- Din moment ce nimeni nu a observat procesul evoluției in desfășurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. Nu predați studenților ceea ce credeți, nu? Acum ce sunteți, om de știința sau predicator?
Clasa murmura. Studentul tace pana când emoția se mai stinge..
- Ca sa continuam demonstrația pe care o făceați adineauri celuilalt student, permiteți-mi sa va dau un exemplu, ca sa înțelegeți la ce mă refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi care a văzut vreodată creierul profesorului? Clasa izbucnește in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simțit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi făcut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, știința spune - cu tot respectul, dle - ca nu aveți creier. Daca știința spune ca nu aveți creier, cum sa avem încredere in cursurile dvs., dle?
Acum clasa e cufundata in tăcere. Profesorul se holbează la student, cu o fata impenetrabila. In fine, după un interval ce pare o veșnicie, bătrânul răspunde.
- Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu....
- Deci, acceptați ca exista credința si, de fapt, credința exista împreuna cu viața, continua studentul. Acum, dle, exista răul?
Acum nesigur, profesorul răspunde:
- Sigur ca exista. Îl vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumăratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestări nu sunt nimic altceva decât răul.
La asta, studentul a replicat:
- Raul nu exista, dle, sau cel puțin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si întunericul si frigul, un cuvânt creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat răul. Raul este ceea ce se întâmpla când din inima omului lipsește dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare când nu exista căldura sau ca întunericul care apare când nu exista lumina.
Profesorul s-a așezat.

PS: Studentul era Albert Einstein. Albert Einstein a scris o carte intitulata Dumnezeu vs. știința în 1921....


Comentariul lui Cristi I.

Nu sunt desigur un profesionist - cine s-ar putea considera specialist in teodicee, doar un trăitor in duh :) - , dar povestirea cred ca reia, intr-o forma puțin cam teatrala, câteva din argumentele standard pro si contra credinței in Dumnezeu, mai exact, intr-un Dumnezeu atotputernic si bun, deoarece un gnostic nu ar avea vreo problema cu imaginea "demiurgului rău".
E adevărat ca teologia creștina definește, cel puțin de la Sf. Maxim, răul ca absenta a binelui, nu ca un principiu ontologic plenar, ceea ce ar face obiectul ereziei maniheiste. In sens primar, răul este îngăduit ca o consecința inevitabila a Creației: e vorba de distanta lui Dumnezeu in raport cu ceea ce creează, distanta sau retragere fără de care totul s-ar "topi" intr-o prezenta divina mereu egala cu sine. Ceea ce lipsește însa din argumentația de mai sus, atribuita lui Einstein, este problema libertăţii, cheia doctrinei creştine a răului. Faptul ca omul e creat după chip si intru asemănare presupune "povara" libertăţii, darul cel mai de preț al omului, elementul divin din el, iar alegerile sale greșite, plecând de la păcatul originar, sunt cele care dezlănțuie in lume variatele manifestări ale răului.
In fine, din cate știu, explicația teologica a îngăduirii in lume a răului angajează necesitatea de a fi ispitiți, puși la încercare, pt. a putea sa ne "îmbunătăţim", pt. a putea progresa spiritual: cum spunea Mefisto, "sunt aceea parte a puterii, care vrând sa facă răul, face doar binele oricând", in sensul ca pune in mișcare economia mântuirii si servește planului divin. Iar suferința aparent nemeritata are o valoare purificatoare in concepție creștina: este crucea pe care trebuie sa o duci pt. a accede la Mântuire si Viața veșnica.
Acestea cred ca ar fi câteva explicații standard; cat privește pe Einstein, din cate știu, el era adeptul filosofiei spinoziste, care asuma o forma de panteism si solicita acceptarea eliberatoare a faptului ca tot ce se întâmpla se integrează intr-o ordine pe deplin necesara si confirma apartenenta noastră la Întreg, dar nu antrenează credința intr-un Dumnezeu personal.
Cam acestea ar fi comentariile mele, atâta cat mă pricep; in rest, s-ar putea face comentarii punctuale pe fiecare dintre argumentele pro si contra, care desigur ca au toate niște premise ascunse mai mult sau mai puțin discutabile, in timp ce unele sunt intr-adevăr circulare la o analiza atenta.





8 martie 2010

Digital Divide: "Prăpastie digitală" sau "decalaj digital" ?

Constat că sintagma "digital divide" este adesea tradusă la noi ca "decalajul digital", un eufemism pentru "prăpastia digitală". Ne este probabil jenă şi nu este politically correct să vorbim de prăpastie digitală după 20 ani de numeroase strategii şi planuri de tip România digitală sau eRomania.

În 1989 eram mult rămaşi în urmă faţă de Europa de vest, dar ocupam o poziţie invidiată în Europa de est, unde exportam cu succes minicalculatoare performante Independent sau Coral, cu software-ul şi aplicaţiile aferente.

După 20 ani, mă uit cu amărăciune pe raportul "Europe's Digital Competitiveness Report: Main achievements of the i2010 strategy 2005-2009" şi văd că România este pe locul 27 (desigur din 27) la accesul regulat la Internet, trimiterea de e-mailuri, căutarea de produse şi servicii on-line, căutarea de locuri de muncă prin internet, folosirea de servicii eGovernment de către firme şi cetăţeni ş.a.

Mai grav este că nu se vede nici luminiţa de la capătul tunelului: suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană şi la procentul din PIB al cheltuielilor C+D pentru tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor şi la procentul din totalul angajaţilor al personalului cu competenţe digitale de bază.

De regulă, citind astfel de rapoarte ne consolăm că am intrat târziu în UE, că noi şi Bulgaria suntem abonaţi la ultimele 2 locuri, etc.

Mai simplu ar fi să se adopte câteva măsuri energice de stimulare a unor proiecte naţionale de informatizare şi instruire pe scară largă a populaţiei în folosirea noilor tehnologii  (alfabetizare digitală).

Mi se pare absurd să nu găsim fonduri pentru eGovernment în 2010, fonduri echivalente probabil cu câţiva kilometrii de autostradă.

Prăpastia se adânceşte ... Nimeni nu stă pe loc.